Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creșterea natalității
Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a
persoanelor singure, pentru creșterea natalității
Clinica Origyn Fertility Center este acreditată pentru procedurile de Fertilizare in Vitro și face parte din “Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creșterea natalității”.
Acesta este finanţat de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse și are ca scop sprijinirea financiară a cuplurilor şi a persoanelor singure din România, în vederea efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate, ca element principal de susţinere a creşterii natalităţii în România.
Pentru anul 2024 se acordă sprijin financiar pentru un număr de maximum 10.000 beneficiari ai „Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității” 2024 (FIV 2), pentru efectuarea, pe teritoriul României, a procedurilor medicale de specialitate recomandate, în condițiile legii.
CINE POATE APLICA?
Criterii de eligibilitate:
1. cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriți sau nu)/ femeia infertilă să fie cetățeni români și să aibă domiciliul în România;
2. cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriți sau nu)/ femeia infertilă să aibă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România;
3. procedurile medicale de specialitate recomandate trebuie să se desfășoare într-o unitate medicală de pe teritoriul României, parteneră a programului, autorizată să desfășoare acest tip de activități;
4. vârsta femeii beneficiare să fie cuprinsă între 20 și 45 ani.
Actele necesare înscrierii în Program:
Cererea de înscriere – Anexa 1, care cuprinde următoarele documente justificative:
1. Copii ale actelor de identitate ale solicitanților;
2. Declarație pe propria răspundere – Anexa 1a;
3. Document din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicația medicală pentru realizarea procedurii de FIV, eliberat de un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV și reproducere umană asistată medical, angajat sau
colaborator al unității sanitare partenere, emis cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului – Anexa 1b;
4. Adeverință eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate a solicitantului, emisă cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului sau orice alte documente oficiale, conform legii, care să probeze calitatea de asigurat;
5. Acord individual de prelucrare a datelor cu caracter personal – Anexa 1c.
UNDE SE DEPUNE DOSARUL?
Procedura de înscriere în program este următoarea:
1. Pentru înscrierea în program, solicitantul accesează Platforma digitală indicată pe site-ul MFTES, își crează un cont și se autentifică pe Platformă.
2. După autentificare, solicitantul completează și semnează Cererea de înscriere prevăzută în Anexa 1 la prezentele Norme metodologice și celelalte documente solicitate, le încarcă în Platforma digitală, selectează clinica la care dorește să efectueze procedurile medicale, din lista cu unitățile sanitare partenere, se angajează ca procedurile medicale de specialitate recomandatesă se desfășoare într-o unitate sanitară, publică sau privată, de pe teritoriul României, parteneră a Programului, acreditată să desfășoare acest tip de activități, ulterior primind număr de înregistrare.
3. Solicitantul poate vizualiza în cadrul contului creat, statusul dosarului. (2) Dosarul de înscriere cuprinde cererea de înscriere, însoțită de următoarele documente justificative și se încarcă în Platforma digitală, astfel:
a) Declarație pe propria răspundere – formular predefinit prin care solicitantul/solicitanții declară, cunoscând prevederile art. 326 din Codul Penal, referitoare la falsul în declarații, pe propria răspundere, că nu a/au mai beneficiat sau că nu beneficiază de un sprijin financiar aferent unui alt program cu același scop, finanțat din fonduri publice, derulat în anul în curs, la nivel local sau central, de către alte autorități/instituții publice, și care trebuie semnat, fie prin semnătură olografă, fie prin semnătură electronică calificată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului UE nr. 910/2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă – Anexa 1a;
b) Document din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicația medicală pentru realizarea procedurii de fertilizare in vitro, eliberat de un medic cu specialitate în obstetrică ginecologie și competență în tratamentul infertilității cuplului și reproducere umană asistată medical, angajat sau colaborator al unității sanitare partenere, emis cu maximum 60 de zile anterior depunerii documentului în Platforma digitală – Anexa 1b;
c) Acord individual privind prelucrarea datelor cu caracter personal – formular predefinit prin care solicitantul este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr.190/2018 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, și care trebuie semnat, fie prin semnătură olografă, fie prin semnătură electronică calificată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului UE nr. 910/2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă, – Anexa 1c la prezentele Norme metodologice;
d) Copii ale actelor de identitate ale solicitanților, certificate „Conform cu originalul” de către solicitant/ solicitanți și semnătura acestuia/acestora;
e) Adeverințe din care să rezulte calitatea de asigurat/asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, la data înscrierii în Program, aflată în termenul de valabilitate care reiese din cuprinsul acesteia.
CÂT DUREAZĂ ANALIZA DOSARELOR?
1) Analiza dosarelor, declararea eligibilității și aprobarea acordării sprijinului financiar se realizează de către MFTES, conform prevederilor art. 29 din prezentele Norme metodologice.
2) În cazul în care solicitantul are dosarul incomplet sau incorect completat, comisia de evaluare îl notifică în Platforma digitală asupra acestui aspect, o singură dată.
3) În urma notificării prevăzută la alin. (2), solicitantul are obligația de a trimite documentele completatoare și/sau documentele corect completate în maximum 10 zile calendaristice de la notificarea acestuia de către comisia de evaluare. Documentele completatoare solicitate, trebuie să fie în perioada de valabilitate la momentul depunerii cererii.
4) În situația în care solicitantul nu depune documentele completatoare și/sau documentele corect completate în termenul prevăzut la alin. (3), acesta este declarat respins.
5) În situația în care este necesară completarea dosarului cu adeverința din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul național de asigurări sociale de sănătate din România a solicitantului/solicitanților, aceasta trebuie să ateste faptul că solicitantul/solicitanții avea/aveau calitatea de asigurat/asigurați la momentul înscrierii în Program și nu la momentul solicitării efectuării completării.
6) MFTES analizează eligibilitatea dosarelor în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la data depunerii documentației complete în cadrul Platformei digitale.
CUM SE ACORDĂ SPRIJINUL?
Acordarea beneficiului social se realizează în baza criteriului „primul venit – primul servit“, în limita fondurilor aprobate anual în bugetul MFTES, criteriu aplicat dosarelor declarate eligibile.
Sprijinul financiar se acordă sub forma a două vouchere: un voucher medicamente și un voucher proceduri medicale.
Voucherul medicamente este în valoare de 5.000 lei și este aferent tratamentului medicamentos.
Voucherul proceduri medicale este în valoare de 10.000 lei și este utilizat pentru procedurile medicale specifice.*
Valabilitatea voucherelor este de maximum 12 luni de la data emiterii.
De asemenea, procedura de fertilizare in vitro trebuie inițiată în maximum 6 luni de la data primirii voucherelor si poate fi prelungita pentru o perioada de maximum 3 luni numai cu aprobarea prealabilă a MFTES și numai în cazurile justificate temeinic prin documente medicale.
* Dacă există alte proceduri medicale nedecontate, beneficiarul suportă diferența de preț.
CE PROCEDURI SUNT DECONTATE?
Voucherul în valoare de 10.000 de lei, va putea fi folosit pentru achitarea următoarelor proceduri medicale:
1. prelevarea ovocitelor prin puncție foliculară, efectuată sub anestezie locală sau sedare, după caz;
2. procesarea spermei;
3. inseminarea ovocitelor (proprii sau donate în condițiile legii) pentru fertilizare spontană;
4. cultivarea embrionilor 72 de ore sau 120 ore în funcție de procedura agreată de clinică;
5. transferul embrionar;
6. monitorizarea evoluției cazului, care constă în:
6.1. efectuarea testului seric Beta HCG după 2 săptămâni de la transferul embrionar;
6.2. consult ginecologic și ecografic, la 6 săptămâni de la realizarea activității prevăzute la punctul 3. daca testul Beta HCG este negativ;
6.3. monitorizarea ecografică a sarcinii la 6 săptămâni de la realizarea activității prevăzute la punctul 3. dacă testul Beta HCG este pozitiv.
LISTA SERVICIILOR MEDICALE CARE NU FAC PARTE DIN FONDURILE ALOCATE PROIECTULUI
1. investigații paraclinice preliminare (stabilite de fiecare medic, conform propriului protocol, dacă sunt depistate afecțiuni ce pot afecta evoluția tratamentului sau sarcinii);
2.diagnostic genetic al embrionilor;
3. crioconservarea ovocitelor, spermei sau embrionilor;
4. recoltarea chirurgicală a spermatozoizilor;
5. anestezia generală intravenoasă la prelevarea ovocitelor;
6. procedura ICSI (Intracelular sperm injection);
7. prelevarea ovocitelor donate
UNDE POT FI REALIZATE PROCEDURILE?
Procedurile medicale de specialitate recomandate trebuie să se realizeze numai la unitățile sanitare publice sau private acreditate de către Agenția Națională de Transplant, pentru transplant de celule reproductive și bancă celule reproductive, afiliate programului. De asemenea, tratamentul medicamentos se poate achiziționa numai de la farmaciile partenere în program.
Lista cu unitățile sanitare, publice și private acreditate de cătreAgenția Națională de Transplant, pentru transplant de celule reproductive și bancă celule reproductive, precum și farmaciile partenere va fi afișată pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse